Ninge timpul cu clipe – căderi de petale,
Ninge timpul cu zile ca şi cu fulgi...
Viaţa mea, te opreşte, căci urmele tale
Tu le lepezi în spate şi de mine tot fugi!

Când nevârstnic eram şi mai plin de năzbâtii
Alergam de la tine uitându-te iar;
Îmi strigai:”Încotro?..” eu râdeam :”Înainte!”
Şi fugeam printre aburi pe un drum în zadar.

Însă fulgi se topesc, iar petale se curmă,
Ninge timpul, tot ninge şi n-are cuprins,
E ninsoare în faţă, ninsă-i urmă cu urmă,
Iar în viscolu-acesta doar un foc e aprins.

Mă opresc obosit, amintirea mi-acopăr,
Se uit toate... se uit parcă tot am murit,
Nu pricep că-s în Asie, în Europă...
Viaţă, tu, încotro, încotro ai fugit?!

O aud cum îmi strigă de-undeva din ninsoare:
„Tu păşeşte, păşeşte, păşeşte mai dârz,
Căci atâta putere ni-i dată-n picioare -
Cu o coamă căruntă galopezi ca un mânz.”

Îi răspund:”Nu prea văd...”, dar aud:”Ai Credinţă!”
„Nu mă-ncumet prea mult...” „Eşti dator să trăieşti!”
Şi demult lepădai calculările minţii,
Şi-am pierdut teaca mea cu hâtrii omeneşti.

Iar întreb:”Încotro?” , spune ea:”Înainte!”
Eu oftez:”Nu mai pot!”, ea doar râde voios -
Prin omătul de timp fuge Viaţa-mi fierbinte
Şi mă cheamă, mă duce, mă smulge-n Cristos!